Dos cuentos zapotecos

Los cuentos se encuentran en Relatos zapotecos Dill nhezee bene sa’ stíidxa binni záa de Lenguas de México.

Guchaachi nuu baayu xhiñáa yanni

Chúupa gúuze díi yendáa cáa xháana tíi dáani, ráa núu tíi guíiru róo. Ráa ríi, náa tóobi quée ráabi stóobi quée, réeda tíi gucháachi róo née guirúuti huanáaze láa mée.

Máa biúu túuxha, bíizi róopa dxáa gúuze cáa níi quée, gulúu tíi dóo yaani mée; huandíi pé’, dóo quée lá’? náaca níi tíi báayu xhíiña née láani ngáa núu yaani gucháachi quée. Née guiráa dxíi gucháachi díi richéeza ruyáa lúu cáa náa cáa yáaga néeza quée duluíi yéeche xpáayu xhiñáa quée.

Stíi gúuze quée bicáabi, “páa sacáa níi lá”, zanáaze núu láa mée quíipe igáana. Née guláaqui xpiáani cáa bée tíi néeza igáa mée. Guláaqui cáa bée stíi dóo ruáa guíiru yúu quée, nadíipa née nayúula dóo quée. Raquée núu cáa bée gulée lúu gucháachi núu báayu xhiñáa yanni quée, bidíi tíi biéeque née zinée dxáa dóo ngóola quée née gudúuba yúu guiróopa gúuze quée.

Bíuu gucháachi quée ndáani guíiru yúu quée née zexhúubi yúu guiróopa gúuze quée ndáani níi. Nanna xíi guíidxi layúu yendée lúu gucháachi quée yáa née cáa gúuze quée yá’. Guirúuti yanna díi tíi gudíidi láaga xháana dáani huíini dáani róoba.

La iguana del pañuelo rojo

Dos hombres que iban de cacería llegaron a las faldas de un cerro, donde había una cueva. Aquí – dijo uno al otro – llega una iguana grande y nadie ha podido cazarla.

Hubo alguien – continuó el cazador – que ya le puso un cepo al cuello; por cierto, la gasa que le pusieron era un pañuelo rojo y aún lo lleva puesto la iguana. Y todo el tiempo se pasea entre los árboles luciendo su pañuelo rojo al cuello.

El otro cazador respondió:

–Siendo así, la podemos agarrar fácilmente.

Ellos idearon un plan: poner otra gasa en la boca de la cueva; una reata fuerte y larga. En eso estaban cuando apareció la iguana con el pañuelo rojo al cuello, dio una vuelta y se llevó consigo la reata y arrastró a los dos hombres.

La iguana se metió a la cueva arrastrando hacia dentro. Quién sabe en qué lugar del mundo fue a salir con todo y su carga de hombres. Nadie lo supo porque cruzaron por debajo de la tierra varios cerros y montañas.

 

Cáa xhandiée

Sabino díi lá’? gúupa bée tíi máani riguíiba cáa bée déeche bíuu ndáa guíidxi guiée quíichi. ¿Xhíi ñée lá’? ndíi ngáa níi bizáaca lúu. Ráa náaca bée binni rañáa lá’ gáati gáa rudxíiba bée xhandiée née guíitu náaxhi stíi binni stiáa. Xquennda nabáani bée zedíidi síica guiráa binni rañáa dxíi cáa rúu xáaba láa bée tíi guennda nazáaca béeda née dxáa máani riguíiba binni déeche. Núu túu rináaba díidxa páa néeza béeda vichíichi bitáale lúu náa bée. Náa cáa bée páa bidxéela bée xhíixha guíiña dxáa guíiba rizáaca gúuchi ndáani.

Sabino biuíi xquennda nazáaca biáaba láa síica ríi. Tíi dxíi biráa guéela cayáaba dxáacha níisa guiée née xmáane xhiñáa gáa núu dúu rañáa. Nadíipa níisa guiée qué née rindíisa guíixhi layúu quée. Ngué cayáaca máa láa síi bíi quée gundíiza cáadxi bíidxi xhandiée née tóobi láa níi yeguiáaba níi déeche máani stíine. Gudíidi síi dxíi dxáa bíidxi quée gundáani déeche máani quée née gudíiche xhíiñi níi déeche máani quée, ráa guzáa xcáadxi dxíi lá’ bidíini stáale xhíiñi níi. Dxáa máani quée quíipe rihuíini ráa rennda mée guiráa lubáa xhandiée quée.

Saquée ngáa, náa Sabino béeda ndáa guennda nazáaca quée náa. Lúu tóobi layúu quée gúupa stóobi láaca rudíi xhandiée.

Las Sandías

Sabino tuvo el caballo más famoso de Juchitán. ¿La razón? Esta es, como campesino que era, de vez en cuando cultivaba Sandía y melones. Su vida fue de un simple labriego hasta que se le ocurrió tener suerte con el caballo. La gente se preguntó de qué manera se hizo rico Sabino. Se preguntaba si había encontrado alguna urna con oro o algo parecido.

Sabino explicó su buena suerte de esta manera:

“Un día amaneció con lluvia tupida y el cabello melano y yo estábamos en la milpa. La lluvia era muy fuerte y levantaba pasto de la tierra. En eso el aire levantó un montón de semillas y una de ellas cayó sobre el lomo del caballo. Poco tiempo después la semilla germinó y se convirtió en una gran mata de Sandía que más tarde dio varios frutos. El caballo no se veía entre las matas de Sandías que le colgaban de encima.

“De ese modo me llegó la suerte. En vez de una milpa de Sandía, tengo dos”.

Macario Matus

Foto: «DSC_3094» por carmaglover.

Dos cuentos zapotecos was last modified: septiembre 10th, 2018 by Mexicanisimo

Comentarios

comentarios

Salir de la versión móvil