«El pastor», un cuento purépecha

El cuento se encuentra en el libro Relatos purépechas / P’urhépecha uandantskuecha, de Lenguas de México.

Karichi erangu

Achati mana tembanina uarhichasïpti ka kanikuana jirinantasïramptina, no santku isï ia, jimboka kani sesi arhijperasïrampka tembungurhirini, ka iasï jandiajkuterku jamasïrampti eki imeri temba uarhipka ia; xasïna karichi erangutsïpini niatasïrendi ia; jasï ima jini juatarhu karichicha jingoni pakarasïrendi, iretarhu ueakutini ia. Xasï ima xani jirinantani iretarhu ueakutini ia. Xasï ima xani jirinantani tembani eratsintani ia: “Nanina jamaa ji engani upirina mentku isï tembungurhiri k’uini?”

Ka mamaru jasï miajtsïntani ia … matirkuna isï miajtsïntaspti ia esïka nipirina tembani p’iskuntani ia jini jinina uarhiricha jatsinantajka.

Ka isï eratsiparini karichi k’uikuarhu ueratini nirasïpti ia temba uarhirini p’itaskuntani, ka xasï ima tembani p’itaskuntani ia churikua, ka ima tisïkuari ma kamasïramptina ka imani iamu p’itaskuntasti uni ia enga k’uiripita iamu tererhikuarhipka ia, ka xasï imani undijku iamu p’itanatasti jima jarhatarhu ka tisïkurhirhu ma k’eri uinatasti ia ka imani tisïkurhini sesi k’atani ia, imanina unini apokuaparhasti ia ka pakuarhintani ia.

Xasï eki ima unini jima tisïkuarirhu jatsiarhatapka ia jini karichi onakuarhu pasïpti ia enga ima tembungurhiri k’uipiringa mentku isï. Imani t’isïkuarhini jini iajchasïrampti, mentku isï, ka ima xasï p’ikuarherasïrampti esïka tembungurhiri k’uini jarhampka ia, esïki ima temba jingoni jarhasïrampka ia, temba jima tisïkuarhirhu jataarhatinisï japti ia.

Ka xasïna emenda jimbona k’erati janisïrampti ka imana tisïkuarhi mentku no kueraakusïrampti; enga kuakapiringa jajkani ia, mentku apopararini kamani; najtuka sesi iamu kuakampka tisïkuarhi mentku no kuerakuni, mentkuna apoparharini jamani.

Xasïna ima, imanga imani karichichano minguarhenga ia, kanikua jaakuarhisïramptina ia arhanina: “Inde andi no kueraakujki indeni tisïkuarhi?, inde andi no kueraakujki?”

Ka xasïna ima karichi miguarhiri kuramarhisïrampti, arhinina:

–T’u andisï no kuerakujki indeni ia, ka no xani kuakani isï ka indeni jukapiringa tisïkuarhini, t’u no jimbosï kampki?

Imana mokukuni:

–Joo, isïjku xepisïka kueraakuni, jimbosïni isïjku kampka apoparharini.

Ima no eiangusïpti ia esïki ima temba uarhiri jini jatarhatisïjapka ia tisïkuarirhu.

Xasïna ima imanga karichichani minguarhiampka ia no janasïkasïrampti nena jimbo tisïkuarhini eraakupirini, exeni ambe jataarhapi ima. Xasïna ima míjtsïntasïpti ia, jimboka ima jini ireterhuna ueekutini jatsiasïkpa karichichani , no iretarhu imani niarasti ka arhinina karichi eranguni:

–Jitaa mirikurhisïka t’irekua juajtachini, xanari t’u jini iretarhu nintani, ka jini t’uri t’ireaka, arhinia.

Joperu imana jimbosï isï arhipti jimboka uekasïrampka tisïkuarhini eraakuni ambe ima jatarhatasïpi, andisï mentku no meni jurajkumbi ia.

Ka karichi eranguni mokukusptina ia:

–Sesi jarhasti, jajkani ji nirasïnga iretarhu t’ireni ka t’u jenguarhi ia inde karichichani jingoni ka sontkuni t’irieaka, iasï iasï junguaka, arhistina.

Karichi minguarhi mokukustina:

–Asï ionda.

–Jo, jajkani iasï iasï junguaaka ka indenkini kánikua arhisïnga ji esïkiri indeni tisïkuarhini no jamaaka p’arhini, jimboka no sesi ukuarhiati eki t’u indeni tisïkuarhini p’arhiaka, jimbo asï isïjku andarhia– arhistina ia.

Isïna arhijti nirani jamani t’ireni jini iretarhu. Xasïna ima mokukusti:

–Sesi jarhasti.

Tatsikuana karichi minguarhiri eratsini jarhani, arhanina ia: “Jurajku inde karichi erangu sani jarhondani ka ji eraakuaka ambesïki inde k’atakata enga mentku no meni kuerakujka”.

Ka ekina ima karichi erangu sani iauani nintapka jini iretarhu t’ireni, jasïna exeni ia esïkina notiru k’uanatsipiringa, ka xasïna jini k’utarhu inchajti ia ka imanina tisïkuarhini p’ijpanditani ia enga ima exepiringa ambesï jatarhapi, ima andisï mentku no meni kuerakumbi ni emenda ka nijtu k’arhinguarhu, mentku nojtu meni jurajkuni, mentku isï apoparharini kamani.

Xasïna esïka ima na p’inditapka imani tisïkuarhini, jire jiresïna undani uarhani ia, ka ima jajkani arhani:

–“Aa…! Imachkarini jimbo isï arhimpti esïkini ji no jambiringa jupikani indeni; ji ianajtarhasïka ka ima na jatini jungua ia, nochka iasï t’ireni jaki, ka ji ajtarhasïka ia xani uarhani.

Ekina ima eraparhaka t’uinina ima mentku iamindu imari karichicha uarhanani jahanina jini jatakuarhu inchanitini, sesimindu sïuini anantskantanina xani uarhani karichicha, ka imana notiru mitini na jambiri ia. Mentu isterku irauani jarhaniia iretarhu uarhaparini erontani imani karichi eranguni, esïka ima anku… anaxurhipiringa uarhani ia, jimboka ima ianarhasïpti ia xani uarhanina.

Ioni jimbona achati karichi erangu irauasti ia eki niantani japka ia. “Ima andisï xani sïuini jauarajki jini karichi jatakuarhu”, arhastina.

Xasïna arhanina: “Ima karichi minguarhi imani tisïkuarhini p’arhiti”.

Ka imana sanderku no niantani japtina, ka imana achati karichi minguarhiri matirku arhinina:

–Anaxusta kokuani sani!, jimboka ji sesimindu ianastarhasïka ia xani uarhani, arhinina.

Imana mokukuni:

–Jimbokinisï arhini japka esïkiri no p’itaakupiringa inde tisïkuarhini, t’u indeni p’arhisïka ia ano? –arhindeteruna– nori parhipiringa kan ori isï uarhapiringa.

Xasï sesi niantasïpti ia ka tembani arhinina:

–Anaxusta ia! Jimboka inde karichi minguarhi uarhasïka ia xani t’uini isï ia, ka karichicha imajtusï kuatarasti kanikua, anaxustajua ia, arhinina.

Ka jirejiresï imanga tisïkuarhu jataarhatini japka ia anaxustasïpti. Xasïna ima jajkani jirejiresï karichi minguarhi notiru uarani ia, imana jajkani arhinina:

–Inde ambe usïki tisïkuarhi?, nochkani ji santku isïmindu p’aarhasïpi eki ji undaka ia uarhani, sesi ianarhasïka ka t’u xani iondani junguani, arhinina.

Sesina aparhita mantsïntanina xanina ioni uarharini, ekimindu ima niantapka ia karichi erangu, jajkani ia ka xasï xankuni ia.

Jima jamberkuni xesïpka ia eki xani uarhanapka ia.

El pastor

A un señor se le murió su esposa y la extrañaba mucho, pues se llevaban muy bien y ahora se había quedado solo; se dedicó a cuidar borregos ajenos y con ellos se quedaba por el cerro, pero tanto extrañaba a su mujer que pensaba: “¿cómo podría dormir con mi esposa igual que cuando ella vivía?”

Estuvo meditando largo tiempo y tomó la decisión de desenterrarla en el panteón.

Por la noche abandonó la majada rumbo al panteón para exhumarla y, como siempre, cargaba un capote; cuando la desenterró – ya puros huesos, porque la carne se había podrido – la envolvió con el capote e hizo un atado que cargó a sus espaldas.

Se llevó al cerro la carga para ahora sí dormir siempre acompañado como lo había deseado; se ponía de almohada el bulto y sentía que estaba con su esposa.

Cuando llegó la época de las lluvias cayeron grandes tormentas y el señor nunca desataba el bulto aunque estuviera mojándose, siempre lo traía cargando en su espalda.

Entonces el dueño de los borregos empezó a sospechar de la actitud de su trabajador. Pensó: “¿por qué el pastor no desamarra nunca el bulto y siempre lo anda cargando?”

Una vez le preguntó:

–¿Por qué nunca desamarras ese bulto?

El pastor le contestó:

–Sí, pues, así es, porque me da flojera desamarrarlo, por eso siempre lo traigo cargando.

Evidentemente el pastor no le informó que lo que traía cargando era el cadáver de su esposa.

Con más curiosidad, el dueño de los borregos no encontraba cómo hacer para darse cuenta del contenido del atado. Entonces se le ocurrió enviar al pueblo al pastor. Un día le dijo:

–Fíjate que se me olvidó traer la comida; ve por favor al pueblo y come allá.

El dueño de los borregos le ordenó eso para quedarse a solas con el bulto y descubrir su contenido.

El pastor le contestó:

–Está bien, ahora voy al pueblo a comer y tú quédate a cuidar los borregos; yo comeré rápido y regresaré de inmediato.

El dueño de los borregos le recomendó:

–No tardes, pues.

–Sí, ahorita regreso; te encargo no toques ese bulto porque si lo haces acontecerá algo insólito –le advirtió.

Así le dijo antes de irse al pueblo. Su patrón le contestó:

–Está bien, vete tranquilo.

Después el dueño de los borregos pensó: “Voy a dejar que el pastor se aleje para abrir el bulto que él nunca ha destapado”.

Cuando calculó que el pastor estaba llegando al pueblo a comer, sacó del rincón el atado para descubrir el contenido que el pastor nunca destapaba ni en la época de lluvias ni en la de secas; más aún, no lo dejaba, porque siempre lo traía cargando en la espalda.

Entonces sucedió lo insólito. Tan pronto como sacó el bulto, empezó a bailar involuntariamente.

–¡Ah…, ah…! con razón el pastor me dijo que no lo tocara, ahora cómo haré para dejar de bailar… Ya me cansé y el pastor no aparece por ningún lado; de seguro apenas estará comiendo y yo estoy aquí ya cansado de tanto bailar.

De repente volteó, vio a los borregos que también estaban bailando en medio de un remolino de polvo y el señor no sabía qué hacer.

Nada más volteaba y volteaba hacia la dirección del pueblo, esperando distinguir al pastor, para que parara el bailadero, porque ya estaba muy cansado.

Después de mucho rato regresó el pastor y al ver a lo lejos que algo raro sucedía, pensó: “¿por qué se levantará tanta tierra, qué habrá pasado?”

Apresuró el paso para llegar más rápido. “Yo creo que el dueño de los borregos tocó el bulto. ¿Por qué lo haría?”, se dijo.

Cuando ya le faltaba poco para llegar al lugar, el dueño de los borregos le gritó:

–¡Pronto, haz que dejemos de bailar, yo ya me cansé de bailar!

El pastor le contestó:

–Yo te advertí que no anduvieras tocando el bulto y tú lo destapaste, ¿verdad? Si no lo hubieras tocado no estarías bailando –agregó.

Entonces, ya en el lugar, le ordenó a su esposa:

–¡Ya déjalos, porque el dueño de los borregos ya tiene mucho bailando y está muy cansado; también los animales están cansados, páralos ya!

Inmediatamente dejaron de bailar el dueño de los borregos y el rebaño.

–¿Qué pasó?, yo nada más toqué el bulto y empecé a bailar. Ahora estoy muy cansado y tú te tardaste mucho.

Así le dijo el dueño de los borregos, que estaba empapado de sudor. Y así se terminó.

Yo vi que dejaron de bailar; después, quién sabe qué pasaría.

 

Amado Lorenzo. Recopilación: Lucas Gómez Bravo en Angahuan, Uruapan. Traducción: Gilberto Gerónimo Mateo. Dirección General de Culturas Populares.

Foto: «Purepecha woman, Carapan» por ricardo, CC BY 2.0.

«El pastor», un cuento purépecha was last modified: junio 11th, 2018 by Mexicanisimo

Comentarios

comentarios

Salir de la versión móvil